SLOI DE OAIE
Răcitură ciobănească din Ţara Haţegului, mâncarea asta veche cât şi Sarmisegetuza se face din animale bătrâne, care se taie iarna, când zăpada a alungat caprele negre din Retezat spre marginea verde a pădurii de brad (chestie ce n-are, evident, nici o legătură cu sloiul de oaie şi nici cu această carte, aşa că nu ştiu ce mi-a venit s-o scriu).
• 3 kg carne de oaie, bucăţi cât pumnul, eventual cu oase (mici) şi ceva măruntaie
• 3 oase mari de oaie, sparte • sare, piper
• l căpăţână usturoi
• Mai întâi se fierb 2 ore oasele, să-şi lase sucurile şi măduva
• Se scot oasele, se pun în locul lor carnea şi măruntaiele, să fiarbă, cu sare şi piper, până se desprind de pe oscioare şi se fărâmă de la sine (nu se amestecă în cratiţă)
• Se pisează usturoiul pastă
• Când carnea a fiert şi apa a scăzut de zici că nu mai e, se adaugă risipit usturoiul, să mai dea în două clocote
• Se scoate oala în tindă, la ger, să se-ntărească sloiul, şi după aceea se mănâncă
In partea Branului, ciobanii fierb ori prăjesc carnea oii,dreasă cu sare şi usturoi,apoi o îneacă în seu încins. Se păstrează timp îndelungat în beşici bine grijite, şi tot sloi de oaie vine de se cheamă (ori „ mouton confit").
Gâtlejurile subţiri se vor scămoşa cu groază la gândul fierturii de oaie — un fel de piftie răsfiartă — dar cine nu papă sloişor nu primeşte nici ţuiculică galbenă de prune bistriţe de Haţeg, fiartă cum o făcea Titus Popovici la Gura Zlata, Punea adică o cratiţă cu apă la fiert, acoperită cu un capac metalic plat. Pe capacul ăsta punea ibricul cu ţuică, miere de pădure de la Râu de Mori şi un pic de mentă. Acoperea şi ibricul şi aştepta.
Când apărea prima şuviţă de abur din ţuică — căniţele de lut aşteptau, aliniate — oprea procesul de producţie şi dădea de băut, ceea ce îl obliga să dea şi de dormit, la sfârşit, în celebra Sală a Armelor, (pe jos sau în baldachinul uriaş, care cum apuca), din casa sg deschisă tuturor de pe Valea Râului Mare Retezat, de care şi-a legat pe veci numele, căzăturile în râu şi basmele vânătoreşti.